Biserica Ortodoxa Romana "Sfintii Trei Ierarhi" Traunreut-Traunstein
Arhiepiscopia Germaniei
  • Prima pagină
  • Istoric
  • Programul liturgic
  • Album foto 2018
  • Evenimente
  • Învățături
  • Contact
rusalii_2015
14 decembrie 2016

Împărtășanie festivă după prima spovedanie, la Traunreut

admin Evenimente

De sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, parohia românească „Sfinții Trei Ierarhi” din Traunreut a avut bucuria unui moment festiv, prilejuit de o ceremonie de împărtășanie specială, dedicată copiilor. Cuvintele lui Hristos „Lăsaţi copiii să vină la Mine, că a unora ca aceştia este Împărăţia cerurilor” (Matei 19,14) este o poruncă pentru această comunitate de la poalele Alpilor.

Sărbătoarea a fost întâmpinată cu multă bucurie de cei 17  copii, cuprinşi între vârsta de 7 şi 12 ani, care au fost catehizaţi, spovediţi şi împărtăşiţi de către preot. Plini de emoţie sfântă, copiii îmbrăcaţi frumos şi-au îndreptat paşii în duminica Pogorârii Sfântului Duh spre biserică pentru a se spovedi şi împărtăşi cu Sf. Euharistie, Taine bisericeşti prin care creştinii se unesc cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos în vederea iertării păcatelor şi spre dobândirea vieţii de veci. Aşadar, după ce cu o zi înainte cu toţii s-au spovedit sincer şi cu mult folos, a urmat duminică împărtăşirea lor.

Ambele lucrări sacre au alcătuit împreună evenimentul plin de bucurie sfântă şi emoţie aleasă pentru toţi. Iar dacă până acum, aceşti copii erau împărtăşiţi săptămânal cu Sf. Împărtăşanie la Liturghia duminicală, acum, pentru prima dată, s-au mărturisit înainte de a se împărtăşi, lucru care se va repeta mereu de-acum înainte ori de câte ori vor dori să se împărtăşească.

Suntem convinşi că toţi copiii care s-au împărtăşit mai deosebit duminica  aceasta au simţit fiorul sacru al Sfintelor Taine bisericeşti şi nutrim nădejdea că vor fi credincioşi demni, buni şi evlavioşi ai Bisericii noastre ortodoxe apropiindu-se tot mai frecvent de Spovedanie şi Împărtăşanie spre buna lor creştere, spre înţelepciune şi viaţă curată, mărturisindu-l pe Iisus Hristos cu şi în toată viaţa lor.

Pr. Constantin R. Bartok

Slujire arhierească în parohia din Traunreut Sărbătoarea Hramului la Traunreut (30 ian. 2018)

Related Posts

WhatsApp Image 2019-03-05 at 07.51.16(1)

Evenimente

Hramul bisericii ortodoxe din Traunreut! (27 ianuarie 2019)

Mitropolitul-Serafim-Episcopiul-vicar-Sofian-si-preotul-paroh-de-la-Traunreutparintele-Bartok

Evenimente

Preotul român din Tranreut a primit medalia de onoare a orașului. Prefectul Siegfried Walch: «Sunt mândru de comunitatea de români»

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Evenimente

O nouă biserică românească la Traunreut – predica IPS Părinte Mitropolit Serafim

Biserica Ortodoxa Romana "Sfintii Trei Ierarhi" Traunreut-Traunstein
Biserica Ortodoxă, Traunstein/Traunreut, Siebenbürgenerstr. 2, 83301 TRAUNREUT
Telefon: 0049 176 39689260
Impressum | Datenschutzerklaerung

„Pe aceşti trei luminători mai mari ai dumnezeirii cei întreit strălucitoare, pe cei ce luminează lumea cu razele dumnezeieştilor învăţături, pe râurile înţelepciunii cele cu miere curgătoare care adapă toată făptura cu apele cunoştinţei de Dumnezeu, pe Marele Vasile şi de Dumnezeu cuvântătorul Grigorie, împreună cu slăvitul Ioan, cel cu limba şi cu cuvintele de aur, toţi cei iubitori de cuvintele lor, adunându-ne cu cântări să-i cinstim; că aceştia Treimii pururea se roagă pentru noi.”

(Troparul Sfinților Trei Ierarhi)